Home »

Europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă intenţionează să candideze la Primăria Sibiu

Europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă intenţionează să candideze la Primăria Sibiu

Europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă intenţionează să candideze la Primăria Sibiu
 

Europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă a anunţat că intenţionează să candideze la funcţia de primar al municipiului Sibiu la viitoarele alegeri.

"După cum ştiţi mă interesează Sibiul, iubesc Sibiul şi vreau să fiu mai implicat la Sibiu. Este ceea ce fac de luni bune, alături de echipa locală, însă toate lucrurile au un proces natural şi trebuie în primul rând să discut cu membrii USR, să vedem exact care sunt opţiunile. Membrii trebuie să aleagă şi să desemneze. Eu personal sunt interesat şi iubesc acest oraş şi consider că îi trebuie o nouă energie. Sunt interesat să pot să dovedesc că pot să lucrez pentru acest oraş. Sunt interesat să candidez în interiorul partidului alături de colegii mei care îşi vor mai manifesta interesul şi bineînţeles să alegem formula cea mai bună, care să redea dinamica Sibiului. Conform statutului, nu pot să îmi asum eu în numele partidului această candidatură, dar eu personal, ca om care a lucrat pentru acest judeţ de trei ani de zile, în politică şi am dovedit cred, în Parlamentul European ce pot să fac, vreau să îmi extind aceste cunoştinţe, aceste puteri şi pentru acasă şi pentru Sibiu", a declarat Nicu Ştefănuţă, duminică, într-o conferinţă de presă.

Sibianul Nicu Ştefănuţă, născut în comuna Răşinari, a fost ales în 2019 deputat în Parlamentul European din partea USR şi face parte din grupul Renew Europe.

Primăria Municipiului Sibiu este condusă de 22 de ani de politicieni din Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a fost primar al municipiului Sibiu în perioada 2000 - 2014, fiind urmat în funcţia de edil de către actualul primar, Astrid Cora Fodor.

AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

2022-05-08 14:17:52
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!