Home »

DOCUMENTAR: 60 de ani de la prima ceremonie a Premiilor Grammy

DOCUMENTAR: 60 de ani de la prima ceremonie a Premiilor Grammy

DOCUMENTAR: 60 de ani de la prima ceremonie a Premiilor Grammy
 

Prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy a avut loc la 4 mai 1959, fiind găzduită de Hotelurile Beverly Hilton din Los Angeles şi New York, în aceeaşi zi, potrivit www.grammy.com.

Prezentatorul spectacolului a fost umoristul Morton Lyon Sahl, considerat unul dintre primii actori de stand-up comedy. Printre câştigători s-au aflat artişti precum Count Basie, Domenico Modungo şi Henry Mancini, fiecare cu câte două distincţii. Trei premii Grammy au obţinut, în 1959, Ella Fitzgerald şi Ross Bagdasarian.

Liderul nominalizărilor a fost Frank Sinatra, propus la şase categorii. A câştigat însă doar la categoria Cea mai bună copertă pentru albumul său "Only the Lonely".

Albumul anului 1958 a fost ''The Music from Peter Gunn'', semnat de Henry Mancini, compozitor care a rămas în istorie un nume de referinţă în domeniul coloanelor sonore pentru filme. Cântecul anului a fost desemnat "Nel Blu Dipinto di Blu (Volare)", semnat de Domenico Modugno.

Istoria Premiilor Grammy a început în jurul anului 1950, când se vorbea despre Hollywood Walk of Fame, pe atunci un proiect prin care se dorea răsplătirea artiştilor cu rezultate remarcabile în industria divertismentului american.

Reprezentanţii caselor de discuri au trimis, la rândul lor, propuneri pentru stelele de pe bulevardele Hollywood şi Vine, însă au înţeles repede că o asemenea iniţiativă ar fi, din start, limitată. Multe cântăreţe, trupe, cântăreţi, compozitori şi producători nu erau incluşi, deşi aveau performanţe suficient de importante încât să merite atenţie. Drept urmare, liderii industriei muzicale americane au hotărât înfiinţarea unor distincţii asemănătoare Oscarurilor şi Premiilor Emmy.

Concret, în 1957 aceştia au fondat Academia Naţională a Artelor şi Ştiinţelor de Înregistrări din SUA, unul dintre principalele scopuri fiind premierea rezultatelor memorabile din domeniul muzical.

O variantă de lucru în privinţa numelui acestor premii a fost ''Eddie'', în memoria inventatorului fonografului, Thomas Edison. În final, după cum ştim deja, numele ales a fost Grammy, inspirat de invenţia lui Emile Berliner, gramofonul. Trofeul, ce reprezintă un gramofon, este placat cu aur şi realizat manual de Billings Artworks din Colorado.

Premiile Grammy sunt distincţii acordate anual de Academia Naţională a Artelor şi Ştiinţelor de Înregistrări din SUA pentru a evidenţia în principal realizările din industria muzicală de limbă engleză din anul precedent. Sunt considerate echivalentele Premiilor Emmy acordate programelor de televiziune, Premiilor Tony, relevante în domeniul teatral şi al Oscarurilor pentru filme.

Artistul cu cele mai multe Premii Grammy din istorie obţinute a fost dirijorul Sir Georg Solti, care a strâns nu mai puţin de 31 de trofee. Reprezentanta feminină cu cele mai multe Premii Grammy obţinute este compozitoarea şi interpreta Alison Krauss, cu 27 astfel de distincţii la activ. La rândul său, trupa U2 este cea mai premiată formaţie, cu 22 de trofee Grammy, conform www.grammy.com.

Cele mai premiate albume din istoria Premiilor Grammy sunt ''Supernatural'', semnat de Santana şi ''How to Dismantle an Atomic Bomb'', al celor de la U2. Fiecare a obţinut 9 distincţii. Un alt album care s-a remarcat a fost ''Thriller'', al lui Michael Jackson, cu 8 Premii Grammy.

La capitolul nominalizări, lider incontestabil este Quincy Jones, dirijor, compozitor, instrumentist. Acesta a fost propus de 79 de ori la câştigarea Premiilor Grammy, obţinând trofeul de 27 de ori. Este cel mai premiat producător din istoria Grammy.

Cea mai tânără câştigătoare la categoria Albumul anului este Taylor Swift, care avea 20 de ani şi 49 de zile când a câştigat acest titlu cu albumul ''Fearless'', în 2010. Cea mai vârstnică persoană premiată cu un Grammy a fost Pinetop Perkins, pianist de blues, care în 2011 a obţinut titlul Cel mai bun album de blues tradiţional pentru ''Joined At The Hip''. Avea 97 de ani şi 221 de zile.

Prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy televizată în direct a fost cea din 1971.

AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Daniel Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: Grammy Awards/facebook.com

2019-05-04 08:00:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!