Home »

REVISTA PRESEI DIN 15 IANUARIE

REVISTA PRESEI DIN 15 IANUARIE

REVISTA PRESEI DIN 15 IANUARIE
 

Codrin Ştefănescu: În acest an România va avea un preşedinte care va fi român, neafiliat intereselor de grup străine. Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat că noul preşedinte al României va fi unul „român“ şi „neafiliat intereselor străine“, fără a preciza dacă PSD şi ALDE vor avea sau nu candidat comun, scrie Adevărul.

 

PNL vrea măsuri urgente împotriva recursului compensatoriu. PNL va iniţia o lege prin care condamnaţii pentru infracţiuni cu violenţă să nu poată fi eliberaţi pe baza recursului compensatoriu. De asemenea, liberalii vor depune, la începutul sesiunii parlamentare, o moţiune împotriva ministrului Tudorel Toader, informează Cotidianul.

 

Iohannis vs. Cioloş la prezidenţiale. Ce spune şeful statului despre posibilul rival la Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ia în considerare o nouă colaborare cu PNL pentru pregătirea campaniei în vederea alegerilor prezidenţiale. Întrebat dacă a vorbit cu PNL şi USR despre candidatura sa la alegerile prezidenţiale, Iohannis a răspuns că obişnuieşte să discute cu politicienii, notează Evenimentul Zilei.

 

Iohannis va refuza din nou propunerile de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi. Guvernul sesizează CCR. Preşedintele Klaus Iohannis va respinge din nou propunerile ca Lia Olguţa Vasilescu să ocupe portofoliul Ministerului Dezvoltării, iar Mircea Drăghici cel de la Ministerul Transporturilor. Secretarul general al Guvernului a anunţat că, dacă şeful statului va relua aceleaşi motive în refuzul său, Executivul ”nu poate decât să sesizeze CCR” pentru a constata existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, titrează Gândul.

 

Dăncilă va prezenta în Parlamentul European priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE. Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi, precizează HotNews.ro.

 

Ping-pong cu miniştri între Palate. Premierul Viorica Dăncilă a greşit atunci când a trimis la Cotroceni, a doua oară, aceleaşi nominalizări - Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici - la Dezvoltare, respectiv Transporturi. Gheorghe Iancu, profesor de drept constituţional, spune că în acest caz, premierul trebuie să trimită alte nominalizări, dacă nu cumva PSD doreşte să-l suspende din funcţie pe preşedinte, suspendare care însă ar duce la realegerea lui Iohannis, înainte de alegerile prezidenţiale, scrie Jurnalul.ro.

 

Procese suspendate la ÎCCJ: Completul 1 de 5 judecători şi-a sistat activitatea. Preşedintele completului 1 de 5 judecători de la instanţa supremă, Iulian Dragomir, a decis să fie suspendate toate procesele şi să fie sesizate Secţiile Unite de la ÎCCJ, după ce CSM a decis, anul trecut, ca toate dosarele repartizate în decembrie 2018 să rămână la aceleaşi completuri şi în 2019. Completul de 5 judecă dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt inculpaţi Victor Ponta şi Dan Şova, dosarul Asesoft al lui Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, dosarul lui Viorel Hrebenciuc, potrivit România Liberă.

 

Furtuna de la vârful armatei: Klaus Iohannis acuză „jocul PSD” şi îl atacă pe ministrul Apărării. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, că plângerea prealabilă a Ministerului Apărării în cazul prelungirii mandatului şefului armatei este o acţiune „prost gândită, de tip PSD-ist” şi că „jocul” este ca social-democraţii vor „să pună mâna” pe toate funcţiile din stat, relatează Ştiripesurse.ro.

 

Kelemen Hunor spune că UDMR nu susţine Ordonanţa Teodorovici: Nu a existat dezbatere, nici studiu de impact. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că Guvernul nu ar fi trebuit să adopte OUG privind măsurile fiscale cu doar câteva zile înainte de terminarea anului calendaristic şi fiscal. Principalul motiv este lipsa unei dezbateri pe ordonanţa, dar şi a unui studiu de impact, informează Ziare.com.

 

ANAF a intrat peste bănci să le caute activele financiare. Creditele mari ar fi fost deja mutate la băncile mamă din străinătate. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a început de săptămâna trecută o serie de verificări la instituţiile de credit, conform unor surse din piaţă. Ţinta ar fi verificarea valorii activelor financiare ale băncilor, cele care vor trebui impozitate conform noii legislaţii care a introdus "taxa pe lăcomie", adresată băncilor care, din perspectiva guvernului, ar avea dobânzi prea mari, publică Economica.net.

 

Care e realitatea sistemului naţional energetic: O treime din capacitate nu funcţionează din motive administrative, tehnice şi de mediu. Din 24.000 MW de capacitate instalată, nivel care reprezintă puterea „pe hârtie“ a tuturor unităţilor de producţie a energiei electrice din România, 8.000 MW sunt indisponibili, arată datele oficiale primite de la Ministerul Energiei. Situaţia „din teren“ arată însă mai delicat după ce timp de o săptămână România nu a putut face faţă cererii interne de energie decât prin importuri, titrează Ziarul Financiar.

 

Onea şi Negulescu, la un pas de arestare. Procurorul Adina Florea cere CSM avizul pentru arestarea procurorilor Lucian Onea, fost şef DNA Ploieşti, şi Mircea Negulescu. Mai mulţi procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară de la DNA Ploieşti sunt acuzaţi de Adina Florea, procuror şef adjunct la Secţia de Investigarea a Infracţiunilor din Justiţie, de grup infracţional organizat. Printre altele, aceştia ar fi încercat să obţină denunţuri care să vizeze mai mulţi politicieni celebri, precum Liviu Dragnea Victor Ponta, Sebastian Ghiţă sau Iulian Bădescu, scrie QMagazine.

 

Cristina Neagu s-a întors în ţară după operaţia la genunchi! Prima reacţie şi anunţul despre revenire. Cristina Neagu, 30 de ani, s-a întors în ţară, la şase zile după operaţia la genunchiul drept, care a avut loc la clinica doctorului Marc Martens, la Antwerpen, în Belgia. Ea s-a declarat extrem de optimistă şi spune că lucrurile au decurs bine. "Eram pregătită pentru operaţie, ştiam la ce să mă aştept, sunt momente în care trebuie să fii puternic psihic, a declarat Neagu, notează Gsp.ro.

 

Boris Becker a dezvăluit care sunt punctele slabe ale Simonei Halep înainte de debutul la Australian Open 2019. Boris Becker nu o consideră pe Simona Halep favorită la Australian Open 2019. Liderul mondial din WTA o va întâlni în turul inaugural pe sportiva din Estonia, Kaia Kanepi, locul 70 WTA. Aceasta va fi a treia lor întâlnire în circuitul feminin de tenis, scorul la general fiind acum egal, 1-1, relatează Fanatik.ro.

 

AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru) 

2019-01-15 00:11:28
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!